S3th

În noaptea neagră frigul a venit

Inima-mi va bate la nesfârşit,

Cât tu vei fi dragostea pură

Aş merge în vis până la lună.

Dulceaţa ta mă înfioară

Mireasma mea te înconjoară,

Am amuţit când te-am zărit

Ai tresărit când m-ai simţit.

Cum ai putut? Cum ai putut?

Fără să crezi iar ca-n trecut

Tu ai simţit, tu ai simţit,

Un sentiment de nesfârşit.

Îţi este teamă de acel bărbat

Eu te-am iubit, el înşelat

Ai renunţat la mine atunci,

Ai reţinut doar trei porunci.

Să ne iubim la infinit,

Să nu ne încredem în sfârşit

Să ne unim pe veci acolo

Plouă nestins, plouă cu rouă.

Cum ai putut? Cum ai putut?

Fără să crezi iar ca-n trecut

Tu ai simţit, tu ai simţit,

Un sentiment nesfârşit.

Totul acum s-a sfârşit

Aşa cum el a prevenit

Credem în viaţă şi speranţă

Dragoste pură tolerant.

Noapte de vis

Noapte cu stele…

Şi chipul tău e printre ele!

Noapte de dor,

Şi şoapte de amor.

Noapte de smoală,

Noapte de pară…

Mâinile fine, coapsele line…

Noapte cu tine,

Te vreau lângă mine!

Din ochii care au plâns vreodată

Jelind amar un dor pierdut,

În veci nu se va şterge urma,

Oricâtă vreme a trecut.

O lacrimă ce curge-n taină

Şi se prelinge pe obraz

Este o poveste ce trădează

O viaţă plină de necaz.

Din ochii plânşi se tot răsfrânge,

O fericire ce-a apus

Iar peste ei se aşterne urma,

Acelor ochi care s-au dus,

Doi ochi care-mi fărâmă firea

Şi când sunt trişti nu pot luci,

Ei dau ca soarele de iarnă,

Lumina fără de-a-ncălzi!

Mi-ar place să pot urca în cer

Pentru tine să smulg

Al stelelor mister,

Pentru tine iubirea mea

Va fi neschimbata,

Iubeşte-mă, iubeşte-mă…

Şi nu mă uita…

Mi-e dor de o sărutare, care-n mine,

Mai i-a amploare azi, la fel ca ieri,

Primeşte-mă acum în gând la tine

Şi-ţi jur, că-n veci nu vei avea dureri.

Atât de greu îmi este fără tine,

Aş vrea să fii acum la pieptul meu,

Primeşte-mă acum la tine-n braţe

Şi-ţi jur, voi fi la fel mereu.

Mi-e dor de trupul tău cel plin de vise,

Nu-mi lasă nici acum trăirea mea,

Primeşte-mă acum la tine-n suflet,

Şi-ti jur, că eu voi fi iubirea ta.

Îmi arde sufletul în mine,

Când ştiu că nu eşti în faţa mea,

Îţi jur că te voi iubi o viaţă-ntreagă,

Că mă iubeşti, tu nu vei regreta.

Din nou, îţi jur acum, cum vrei doar tu,

Te voi iubi cum nici nu am visat,

La fel aş vrea să mă iubeşti pe mine,

Şi jurământul nu-mi va fi călcat.

To ce îmi mai doresc

Este… să te privesc… acum

Să mă înec în ochii tăi!

Să te iubesc… Dar nu ştiu cum!

Sunt singur… Din nou… Ce ironie?!

Îţi lipsesc eu oare

Aşa cum îmi lipseşti tu mie?

Ai plecat şi… doare

Aş fi vrut să… te privesc…

Doar atât… nu să te opresc

Tu ai ales…

Nimic mai mult nu-mi doresc

Decât să te privesc… şi să mă înec

În sclipirea ochilor tăi

Să te iubesc atât îmi doresc.

Şi uite că-ţi scriu… Îţi scriu despre plâns, despre lacrimile din oaza sufletului meu, atât de computerizat, care plouă şi ninge când se gândeşte la tine, îţi scriu despre plâns pentru că plânsul este o puternica forţă de eliberare, de a ieşi din tine însuţi, de a zbura, fie chiar şi peste munţi, fie că zbori albastru sau roşu, pentru că toţi oamenii plâng, dar prea puţini fac din plâns un fenomen artistic. Ori plânsul e chiar o artă, fiind concretizarea unor sentimente pe care le are cel ce plânge, artistul, nişte sentimente pe care, ca în orice artă, vrea să le împărtăşească semenilor.  Aceşti semeni, care de multe ori cad pradă ispitelor de tot soiul şi abia după aia plâng. Dar eu plâng, pentru că acest plâns este nu doar o eliberare, ci şi o încărcare cu noi energii, cu energia unei poezii parfumate în care noi doi stăm pe un colţ de Lună şi aruncăm cu pietricele în Pământ; aşa visez în fiecare noapte, când a doua zi mă trezesc cu perna în braţe, lăcrimându-ţi numele. Să nu îngropăm prematur un sentiment cu totul şi cu totul inedit, un sentiment ciudat, dar poate şi normal. Sentimentul însuşi, pentru că iată, a venit, chiar dacă nu credeam să învăţ a mai iubi vreodată! Să plângem şi să stropim cu lacrimile noastre bobocelul. Sentimentul acesta care, uite! se naşte, creşte şi se înalţă, până prinde aripi şi va zbura de la mine până la tine, de la tine până la mine, mereu, până ce distanţa care acum ne desparte, atunci ne va lega. Mi-e dor de-o viaţă de zborul nostru, mi-e dor de chipul tău, acum când îţi zgârii cercuri albe pe-o fotografie, acum când m-aş arunca în flăcări în Piaţa Iubirii, pentru că nu-mi mai suport în piept această inimă de wolfram fierbine, luminând a speranţe nedefinite, în spaţiul vid din sufletul meu, în care cresc buruieni cu fructe cenuşii, cu gust sălbatic şi amar. Mi-e dor şi plâng de dorul tău, gândurile-mi, în loc să stea disciplinate precum nişte soldăţei de plumb, încep a se scurge din mine în mine, mă îneacă şi mă sufocă.

Un minut doar mi-ar ajunge

Să îţi spun că te iubesc

Să îţi spun că fără tine

N-are rost să mai trăiesc.

Te iubesc până-n stele

Trupul meu e acum iubire

Inima-mi nu mai există

S-a topit de fericire.

Eu sunt aici…

Tu esti departe,

Şi gândul mi-e la tine…

Nu înţeleg de-i viaţă…

Sau de-i moarte…

Când nu eşti lângă mine.

Distanţa nu va schimba dragostea

Tu vei avea mereu un loc în inima mea,

Oriunde merg pe tine te văd,

Orice fac eşti sufletul meu.

Mi-e dor de tine…

Mi-e dor de privirea ta,

Mi-e dor de atingerea ta,

Nu mă uita căci eu te iubesc,

Iubirea mea

Doamne, Dumnezeul meu

Ia-mă şi pe mine-n cerul tău

Ia-mă de pe acest pământ

Că m-am săturat să plâng.

Poate acolo lângă tine

O să-mi fie un pic mai bine

O să fiu doar eu cu tine

Şi-o să-mi meargă un pic mai bine.